Home > Economic > Două sonde în Marea Neagră românească pentru Black Sea Oil&Gas

Două sonde în Marea Neagră românească pentru Black Sea Oil&Gas

Black Sea Oil & Gas SRL (BSOG) împreună cu partenerii săi de concesiune anunță atribuirea unui contract de foraj pentru săparea a două sonde de explorare offshore, situate în perimetrul XV Midia din sectorul românesc al Mării Negre, furnizorului local de servicii de foraj marin GSP Offshore SRL (GSP), potrivit unui comunicat al BSOG.

 

BSOG a contractat platforma de foraj de tip cantilever ‘GSP Uranus’ pentru forajul a două sonde de explorare în ape cu adâncimea până la 100 de metri, programat să înceapă în trimestrul al patrulea din acest an.

Serviciile auxiliare precum cele de transport aerian, logistică și nave de servicii offshore care vor susține operațiunile de foraj au fost contractate tot de la GSP.

„Titularii perimetrului XV Midia, Zona de Apă de Mică Adâncime, vizează prospecte care nu doar consolidează portofoliul de resurse al titularilor, dar, mai important, ar putea alimenta Proiectul de Dezvoltare Gaze Midia, care actualmente constă în descoperirile Ana și Doina, aflat în faza de obținere a aprobării pentru dezvoltare”, a declarat Mark Beacom, CEO BSOG, citat în comunicat.

Black Sea Oil & Gas SRL este în curs de obținere a tuturor aprobărilor necesare pentru realizarea Proiectului de Dezvoltare Gaze Midia. Aceste aprobări includ autorizațiile din partea ANRE și ANRM, acordul de mediu și autorizația de construire, autorizațiile din partea autorităților locale și naționale, aprobarea Transgaz precum și aprobarea acționarilor și partenerilor.

„Cu toate că există multe aspecte în materie de legislație care trebuie soluționate, consorțiul vizează obținerea acestor aprobări în anul 2017. Odată obținute aceste aprobări, vor fi necesari doi ani pentru construirea platformei offshore, săparea sondelor de dezvoltare, montarea conductelor offshore și onshore și construirea stației de tratare a gazelor”, se mai arată în comunicat.

Lasa un comentariu

Facebook