Home > Social > Ministrul Educației le cere profesorilor și părinților să aibă încredere în universitățile din România

Ministrul Educației le cere profesorilor și părinților să aibă încredere în universitățile din România

Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a făcut, luni, la Iași, un apel la toți profesorii și părinții să aibă încredere în sistemul universitar românesc. 

 

El a fost prezent la deschiderea noului an academic la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde a urat succes tuturor celor peste 500.000 de studenți din România.

„Urez tuturor celor aproximativ 500.000 de studenți pe care universitățile din România îi au înscriși mult succes în noul an universitar (…) și în același timp tuturor profesorilor și părinților să aibă încredere în universitățile din România, pentru că doar aici în România putem crea universități de top folosind toate resursele”, a afirmat Pop.

Alături de ministrul Educației Naționale, la ceremonia de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au mai participat ministrul Justiției, Tudorel Toader, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm, dar și ambasadorul Austriei în România, Gerhard Reiweger.

 

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București are pentru al șaselea an consecutiv 12.000 de studenți, ceea ce demonstrează atractivitatea profesiilor din domeniul agriculturii, a declarat, luni, rectorul Universității, Sorin Cîmpeanu, la festivitatea de deschidere a anului universitar, la care au fost prezenți și deputații Victor Ponta și Daniel Constantin.

„Vă urez tuturor un an universitar care să corespundă aspirațiilor voastre de dezvoltare profesională și personală. Este al șaselea an consecutiv în care la Universitatea noastră avem 12.000 de studenți la cele trei nivele — licență, master, doctorat. Este un lucru remarcabil care dovedește atractivitatea profesiilor din domeniul agriculturii”, a spus Cîmpeanu, adăugând că anul acesta sunt 3.700 de „boboci”.

El a spus că Universitatea se află între modernitate și tradiție, având cel mai modern campus din România.

„Universitatea noastră se află între modernitate și tradiție. Are două campusuri, unul în care sunt 12 cămine studențești, dar și unul la Medicină Veterinară. Ne mândrim că este cunoscut ca fiind cel mai modern campus din România. Avem clădirile didactice, un centru de cercetare pentru studiul calității produselor agro-alimentare. În ultimii 5 ani am avut finalizate: sediul Facultății de Biotehnologie, un nou cămin, o nouă seră (…) două terase, va fi finalizată cantina în cel mai scurt timp. Avem un parc tehnologic și o serie de investiții finalizate pentru stațiunile de practică pentru studenți”, a afirmat Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a anunțat că absolut toți studenții universității vor fi cazați în cămine.

„Vom face totul ca acest campus să fie recunoscut nu numai cel mai modern, dar și cel mai civilizat campus din România”, a adăugat Cîmpeanu.

El a subliniat că deputatul Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii, a fost studentul acestei Universității, pe care a absolvit-o în urmă cu 15 ani. Cîmpeanu a menționat și că Victor Ponta a susținut educația în mandatul de prim-ministru.

S-ar putea sa-ti placa
Ligia Deca despre profesor fustă
Studentele, geloase că proful poate purta fuste mini la curs
Titulariuzare 2024 rezultate
Titularizare 2024: Rezultatele de la proba scrisă

Lasa un comentariu

Facebook