Home > Editorial > “Suntem în cuvânt şi-n toate, / Floare de latinitate”. Sau… încă suntem

“Suntem în cuvânt şi-n toate, / Floare de latinitate”. Sau… încă suntem

“Suntem în cuvânt şi-n toate,

Floare de latinitate,

Sub un cer cu stele sudice,

De avem sau nu dreptate,

Eminescu să ne judece”.

Acesta este refrenul superbei melodii a regretaţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Din nefericire, în realitate, nu Eminescu judecă, ci un personaj sinistru, autoproclamat technocrat, instalat în fotoliul de ministru al Educaţiei, pe nume Adrian Curaj.

Şi, da, repet: sinistru.

Am avut nenorocul de a asista la atâtea tragedii ale învăţământului românesc, creionate de nişte personaje care au ajuns să ocupe scaunul pe care a stat, în vremuri mult mai fericite pentru România, Spiru Haret. S-au furat milioane de euro din banii învăţământului românesc, şcoli şi baze cu facilităţi destinate elevi au ajuns să producă averi pentru oameni care, este evident, nu prea au trecut pe la şcoală. Cu toate acestea, nu credeam că se va ajunge ca un ministru al Educaţiei să încerce să fure chiar şi originea neamului românesc. Dar, pentru asta a fost nevoie de un tehnocrat…

Eliminarea orelor de Limba latină şi reducerea numărului celor de Limba şi literatura română, propusă de Adrian Curaj, reuşeşte să întreacă toate abramburerile Abramburicăi şi toţi pixelii albaştri pe care i-ar putea presăra Funeriu peste învăţământul românesc.

Chiar nu mai e nimic de furat, încât un biet ministru trebuie să încerce să facă dispărută identitatea acestui popor ?

 

Laurenţiu Muşoiu

S-ar putea sa-ti placa
Institut finanțat de Parlament, pentru Constantinescu, Pricopie și Curaj
Ministrul Educației: Copiii, la școală de pe 12 septembrie, pentru povești de vacanță
Editorial dur al jurnalistului Alexandru Calmâcu la adresa ministrului Curaj: Un basm, fără Română şi Latină

Lasa un comentariu

Facebook